despre

Dumitru Constantin-Dulcan

Cu o carieră de peste jumătate de secol în medicina generală și cu dublă specializare în neurologie și psihiatrie, rezultat al pasiunii și interesului științific față de miracolul pe care îl reprezintă creierul uman, Doctor în științe medicale (1976), a dobândit, de-a lungul timpului, și competențe în explorări neurofiziologice EEG, EMG, PE și Terapia durerii. A desfășurat o bogată activitate științifică internațională, manifestată prin participarea la cursuri, documentări, congrese care au avut loc în mari orașe din Europa, America și China: Beijing, Roma, Berlin, Paris, Marsilia, Geneva, Istanbul, Viena, Minneapolis, Londra, Toronto, Sydney, Bangkok, Madrid, Lisabona, Florența, Moscova, Rhodos, Nisa. Este membru al Societății Române de Neurologie, al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului (IBRO), al Societății Române de Psihiatrie, al Societății Române de Acupunctură, al Ligii Române pentru Sănătate Mentală, al Societății Române de Psihoneuroendocrinologie, al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România și din Străinătate și a numeroase societăți științifice naționale și internaționale. Este Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești (2014) și al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (2024).

A elaborat ca unic autor sau coautor peste 30 de lucrări de specialitate și cu tematică eseistică și filosofică, majoritatea bucurându-se de reeditări, cele mai cunoscute și apreciate de publicul larg fiind: Inteligența Materiei, publicată pentru prima oară în 1981, după epuizarea rapidă a tirajului nemaifiind publicată, fiind interzisă de regimul politic comunist, ajunsă, în 2021, la a IV-a ediție aniversară, completată, revăzută și actualizată, tradusă în limbile engleză și franceză; În căutarea sensului pierdut; Mintea de Dincolo. Sinteza și semnificația experiențelor morții clinice; Creierul și Mintea Universului etc. Este coordonatorul Colecției „Noua Spiritualitate” din cadrul Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. A susținut numeroase conferințe științifice și a scris peste 300 de studii comunicate la congrese și simpozioane naționale și internaționale (peste 100 de participări), incluse în volume colective ori apărute în reviste de specialitate.

Dulcan Constantin Dumitru stiucinesunt evenimente

Remarcabila lucrare Inteligența Materiei a fost distinsă, în anul 1992, cu prestigiosul Premiu pentru Filosofie „Vasile Conta” al Academiei Române, în 2011, cu Premiul „Constantin Noica” acordat de Academia Oamenilor de Știință, iar în 2022, cu Premiul de Excelență pentru valoare și unicitate în literatura științifică românească, în cadrul Galei Performanței & Excelenței, ediția a XII-a, Snagov.

De-a lungul timpului, activitatea științifică a Profesorului univ. Dr. Dumitru CONSTANTIN-DULCAN a fost onorată și recunoscută prin premii și distincții acordate de instituții culturale și oficiale: în 2000, primește Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor; în 2001, Premiul literar „George Florin Cozma” pentru eseul Somnul Rațiunii; în 2003, Premiul Belgiei pentru critica literară la opera lui Maurice Carême; în 2004, Ordinul „Meritul Sanitar” în gradul de Ofițer; în 2008, Premiul de Excelență pentru lucrarea În căutarea sensului pierdut, acordat de Societatea Business Press; în 2014, Medalia de Excelență „Goldability” pentru promovarea științei spiritualității; în 2015, Premiul de Excelență în Medicina Militară; în 2015, a fost nominalizat între cei „100 de români pentru istoria lumii”, în cadrul unui proiect Radio România; în 2020, a primit Premiul Revistei Cronica Timpului (sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România); în 2022, Premiul Publicului din cadrul Galei „Celebritatea anului”, organizată de Professional Celebrity; 2023 – Premiul Myosotis pentru cel mai prestigios medic neurolog și psihiatru al anului la Gala Premiilor Radar de Media; 2024 – Trofeul de „Ambasador al Educației spirituale” la Gala Ziarul News (Charity for Education).

În data de 15 august 2024, a fost inaugurată, în satul său natal, Mârghia de Sus, Casa de Creație „General medic Dumitru Constantin-Dulcan”, la inițiativa Asociației Civice Pro Mârghia.

Ca urmare a vastei sale experiențe în cercetarea științifică medicală, neurologică, psihologică și spirituală, cărțile profesorului Dumitru Constantin-Dulcan pot alcătui cu succes o bibliografie esențială, din care pot fi extrase numeroase teorii, idei, reflecții, sfaturi pertinente cu privire la educația, psihologia și îngrijirea copilului încă din perioada preconcepției (pregătirea fizică și emoțională a cuplului), trecând prin lunile de sarcină și, ulterior, particularizat, în funcție de vârsta copilului: condițiile nașterii unui copil; importanța hranei sănătoase; riscurile obezității la copii: kilogramele în plus pot determina un creier cu volum redus; rolul activității fizice în dezvoltarea armonioasă fizică și mentală; nevoia de socializare; importanța somnului sănătos; abilitățile creierului uman; legătura dintre emoții, creier și sănătate; modelarea dezvoltării neurologice și afective la copii; efectele libertății relative sau totale, ale toleranței și/sau ale violenței în educația copilului și formarea/transformarea adultului de mâine; copiii geniali, supradotați ai noului mileniu; confruntarea cu flagelul unor boli crunte de la cele mai fragede vârste; creierul uman văzut ca noua zeitate etică și marele miracol al universului; viitorul omenirii privit din perspectiva științifică etc. Pentru mai multe informații, vizitați www.dulcan.ro.

Citate

„Atentie la ce gândim! Gândurile și emoțiile noastre nu sunt fără consecințe; ele modelează realitatea și pe cei din jurul nostru.”

„Gândurile și emoțiile noastre nu sunt fără consecințe; ele modelează realitatea și pe cei din jurul nostru. De aceea e bine sa fim foarte atenți la ce gândim și ce emoțiil transmitem când ne aflăm în preajma copiilor”

Rezervă-ți locul la evenimentul
Părinte Conștient – Copil împlinit

Prin achiziționarea biletului și/sau participarea la eveniment, declari că ai citit și ești de acord cu Termenii și condițiile și Politica GDPR .

* Conferința va beneficia de traducere simultană în căști, din limba engleză în limba română.

Îți recomandăm să aduci cu tine un carnețel, un pix, deschidere și… multă iubire. 😊

Video

mecanismele subconstientului dumitru constantin dulcan
Rulează videoul
Dumitru Constantin Dulcan Mecanismele Subconștientului
Rulează videoul
Dumitru Constantin Dulcan Semnătura Divinității - Inteligența Materiei
Rulează videoul